- Un show car spectaculos, complet electric, conceput pentru drift, care aduce un omagiu, cu ocazia aniversării a 50 de ani de Renault 5, celor mai cunoscute versiuni sport ale modelului: R5 Turbo și Turbo 2.
- O reinterpretare care combină exuberanța și performanța de top, orientată spre distracție și gaming, dar și către digital, prin intermediul NFT-urilor.
- R5 Turbo 3E este un nou exemplu, după Renault 5 Prototype, de „renaștere electrică” a unui model emblematic al mărcii. Renault își electrizează istoria pentru a se pregăti mai bine pentru viitorul său 100% electric în Europa până în 2030.
- R5 Turbo 3E va fi prezentat lumii pentru prima dată la concursul Chantilly Arts & Elegance 2022 pe 25 septembrie, apoi va fi expus la Salonul Auto de la Paris, începând cu 17 octombrie.
„Un an pop plin de surprize” – aceasta a fost promisiunea făcută de Renault în ianuarie 2022 când a lansat seria de acțiuni dedicate celei de-a cincizecea aniversări a lui Renault 5, unul dintre cele mai emblematice modele ale sale. După numeroase evenimente festive (participarea la istoricul Raliu Monte-Carlo, Salonul Retromobile, Le Mans Classic etc.) și prezentarea show-car-ului Renault 5 Diamant, marca va prezenta premiera mondială a lui R5 Turbo 3E în cadrul concursului de eleganță de la Chantilly – Arts and Elegance 2022 (Oise, Franța), care va avea loc pe 25 septembrie.
Acest show-car 100% electric aduce un omagiu contemporan celor mai legendare versiuni sportive ale lui R5: Renault 5 Turbo și Turbo 2. Poartă în mod logic numele de R5 Turbo 3E („3” vine în continuarea lui Turbo 2, iar „E” simbolizează motorizarea sa electrică).
„Renault 5 Turbo 3E combină designul ultra-tehnologic și exuberanța cu numeroase referințe din lumea curselor de mașini și a jocurilor video. O combinație care propulsează acest show-car în modernitate și sfera tehnologiei și se află la granița dintre tărâmul real și cel virtual. Acest „drifter” pur electric demonstrează că mașinile electrice pot fi și distractive, cu performanțe incredibile!” a declarat Gilles Vidal, Vice-President Renault Design.
R5 Turbo 3E este, alături de Renault 5 Prototype, un alt exemplu al „renașterii electrice” a unui model emblematic al mărcii. Renault își electrizează istoria pentru a-și pregăti mai bine viitorul complet electric în Europa în 2030.
Această reinterpretare a lui Renault 5 Turbo 2 este în mod deliberat exuberantă, iar performanța sa este în topul clasei sale. Va fi un punct de atracție în concursul de eleganță de la Chantilly și o potrivire perfectă pentru etosul acestei reuniuni, un amestec de „mașina a viitorului și modă”.
În timpul paradei, modelul și șoferul care însoțesc R5 Turbo 3E vor purta costume inedite create de La Fameuse, o casă de modă care și-a construit un renume transformând articolele de îmbrăcăminte sport în îmbrăcăminte unicat sportivă, dar elegantă. Aceste combinații preiau codurile și culorile vintage ale Renault prin logo-urile vechi și tricourile retro care poartă imaginea mărcii, amestecându-le în același timp cu designul actual. Au fost concepute pentru a fi în opoziție și în același timp complementare: alb pentru femei și negru pentru bărbați; inversarea nervurii pe brațe și picioare; inserțiile de la nivelul picioarelor în forma literei X pentru femei și în formă de diamant pentru bărbați. Țesăturile au fost prelucrate prin matlasare, pentru a prelua elemente din universul ținutelor sport, și mixate cu un imprimeu cu monogramă Renault.
UN PERFORMER CONCEPUT PENTRU DRIFT
R5 Turbo 3E este proiectat pentru performanță și circuit, un drifter pur sânge, complet electric și cu tracțiune spate. La fel ca emblematicul său predecesor, este un model cu două locuri. Acum, însă, în spate se află grupul motopropulsor – două motoare electrice, antrenând fiecare câte o roată, cu bateriile plasate la mijloc, sub podea.
R5 Turbo 3E este construit pe un șasiu tubular, protejat de o bază plată și ecranat cu rollbar aprobat de Federația Internațională de Automobilism (FIA). Motorul are 280 kW (echivalentul a 380 cp) și cuplu de 700 Nm disponibil instantaneu.
Această nouă generație R5 Turbo 2 poate parcurge 100 de metri de la start în doar 3,5 secunde (3,9 secunde în modul Drift) și poate atinge o viteză maximă de 200 km/h. Bateria sa de 42 kWh are o capacitate suficientă pentru mai multe ture sau o gimcană furioasă. În aceste situații, are un unghi de virare de peste 50°, astfel încât este mai ușor să ocoliți obstacolele.
Pentru a facilita înregistrarea performanțelor trăite la bord, R5 Turbo 3E are în jur de zece suporturi de montare pentru camere video, atât în interior, cât și în exterior. Ele se găsesc, de exemplu, în locul farurilor din față precum și în cel al oglinzilor exterioare. Locații perfecte pentru a obține cele mai bune imagini ale sesiunilor de drift.
EXUBERANȚĂ, DISTRACȚIE ȘI REFERINȚE ICONICE
„O operă de artă cu linii pronunțate, inspirată din universul jocurilor video, cu trimitere la Renault 5 și Renault 5 Turbo atât în interior, cât și în exterior.” Acesta a fost brief-ul transmis echipelor care lucrează cu Sandeep Bhambra, Chief Designer al concept-car-urilor Renault si al show-car-ului R5 Turbo 3E.
Iar rezultatul este spectaculos! Capota, ușile și cockpitul au aceeași formă ca predecesorii lor – dar, de această dată, caroseria este realizată din fibră de carbon. Cu alte cuvinte, R5 Turbo 3E face parte, fără îndoială, din familie și se laudă cu asta. De asemenea, dezvăluie o nouă interpretare a prizelor de aerisire emblematice ale lui Turbo 2 de pe aripile spate. Are 2,02 metri lățime (cu 25 cm mai mult decât predecesorul său), 4 metri lungime și 1,32 metri înălțime. Caracteristica sa cea mai izbitoare este spoilerul spate uriaș care oferă aderență mașinii chiar și în cele mai spectaculoase drifturi.
Prizele mari de aer de pe bara de protecție față a lui R5 Turbo 3E răcesc motorul și adaugă forță aerodinamică. Cele trei secțiuni verticale amintesc instantaneu de bara de protecție a lui Renault 5 Turbo 2. Farurile de ceață pătrate seamănă mult cu cele „de pe vremuri” – dar acum sunt patru și fiecare conține 16 LED-uri.
În față și în spate, alte LED-uri colorate în roz, albastru și galben formează benzi care se aprind și clipesc atunci când mașina se deplasează în drift, într-o atmosferă inspirată din lumea jocurilor video și din universul vizual al anilor ‘80 și ‘90. Jocurile video „retro” au servit și ca inspirație pentru autocolantele de camuflaj aflate pe caroserie. În cele din urmă, geamurile din plexiglas sunt marcate cu roz, iar pe luneta din stânga spate, un autocolant „La vie en rose” aduce o notă de farmec universului acestui show car.
Simbolurile și referințele istorice găsite în designul lui R5 Turbo 3E nu sunt menite să fie nostalgice. Dimpotrivă, prin tratarea lor contemporană și jucăușă, propulsează show-car-ul în modernitate. De exemplu, priza de aer sculptată în capotă – încă o referință la Renault 5 Turbo 2 – încorporează trapa de acces la priza de încărcare a bateriei. Elementele transparente ale caroseriei, în special cele situate în spatele vehiculului, deasupra difuzorului, fac posibilă admirarea întregului sistem electro-mecanic al vehiculului.
ATMOSFERĂ POP ȘI DE GAMING
În interiorul R5 Turbo 3E, descoperim o atmosferă modernă și veselă în care se îmbină referințe din lumea curselor cu motor, din cea a jocurilor video și bineînțeles pictogramele Renault 5 și Renault 5 Turbo 2.
Scaunele de curse din fibră de carbon, hamul de siguranță și volanul sunt rezultatul muncii în echipa cu Sabelt*. Impresionantul mâner vertical al frânei de mână – un semn distinctiv al vehiculelor dedicate driftului – se află în centrul consolei centrale într-o culoare galbenă foarte „pop”. Același galben se împletește cu roz pentru a adăuga strălucire tartanului gri și negru – o atracție a anilor ‘80 – de pe scaune și bord. Tartanul produce la rândul său un efect vizual bazat pe sigla Renault. Există și un logo care se aprinde de această dată pe butucul volanului. Toate aceste atingeri colorate contrastează, de asemenea, cu podeaua din plută neagră și cu materialul Alcantara care căptușește partea superioară a planșei de bord și a panourilor ușilor.
Interpretare modernă a unui marker puternic al lui Renault 5 Turbo 2, cele zece cadrane analogice orientate către șofer au cedat locul de pe tabloul de bord al lui R5 Turbo 3E către 10 ecrane digitale. Funcționând ca widget-uri, ele afișează expresii grafice inspirate de Pixel Art și Glitch Art, cu funcții transcrise din lumea „jocurilor retro”. De exemplu, pentru a porni vehiculul, apăsați butonul „Free play” situat pe consola centrală. În același spirit, diferitele moduri de conducere sunt numite „Turbo” pentru drifting, „Track invader” pentru jocuri, „Donut” pentru rotiri 360° etc.
Ultimul detaliu care arată că R5 Turbo 3E nu se ia prea în serios este un ursuleț numit Drifty. El este acolo pentru a se relaxa și a consola pasagerii copleșiți de performanța show-car-ului.
* Lider european în dezvoltare și producție, activ în trei domenii diferite: curse (centuri de siguranță, scaune, îmbrăcăminte ignifugă), OEM (scaune pentru mașini sport de serie) și aplicații speciale (centuri, feronerie etc).
UN OBIECT REAL ÎNTR-O LUME VIRTUALĂ
Pe lângă faptul că este o mașină reală, R5 Turbo 3E este și un exponent al vremurilor sale. Dublura sa digitală va prinde viață în universul jocurilor virtuale din Web3, internetul descentralizat în care platformele și serviciile online folosesc un model bazat pe blockchain. O colecție de NFT-uri (non-fungible token) dezvoltată în jurul vehiculului va fi, de asemenea, disponibilă, iar persoanelor care dețin aceste active digitale li se vor oferi avantaje și recompense exclusiviste.
După concursul de eleganță de la Chantilly, R5 Turbo 3E va fi expus în standul Renault la Salonul Auto de la Paris 2022 (în perioada 17-23 octombrie). Mai multe detalii despre simbolismul acestui show-car vor fi oferite la eveniment.
SPECIFICAȚII TEHNICE R5 TURBO 3E
Lungime: 4.006 m inclusiv spoilerul spate
Lățime: 2,02 m
Înălțime: 1,32 m
Ampatament: 2,54 m
Consolă față: 625 mm
Consolă spate: 740 mm
Șasiu: tubular (+ bază plată + rollbar aprobat FIA)
Greutate: 980 kg (+ 520 kg baterii)
Cauciucuri față: 225 x 35 R19
Cauciucuri spate: 325 x 25 R20
Grup motopropulsor: complet electric
Putere: 280 kW (echivalentul a 380 cp)
Cuplu: 700 Nm
Baterie: 42 kWh litiu-ion
Încărcare completă: 2 ore cu un încărcător 380V/32A
Viteza maximă: 200 km/h0- 100 km/h: 3,5 secunde (3,9 secunde în modul Drift)